burlacite

Dulciuri Fancy pentru petrecerea burlăcițelor

Ai rămas, cu o seară înainte de nuntă, fără viitorul soț, iar asta nu pentru că te-a părăsit, ci pentru că a ales să petreacă ultima noapte de burlăcie împreună cu cei mai buni prieteni. La fel cum ați făcut și voi, fetele, cu câteva zile înainte. Deși tu și partenerul tău nu v-ați întrecut în cea mai cool petrecere de burlăcie, simți că, orice ar face băieții, nu vor avea o petrecere mai fancy decât a voastră. Secretul vostru, dulciurile fancy.

Prăjituri fancy pentru viitoarea mireasă

Dar ce ați făcut voi, fetele, de a fost așa de special? În primul rând, v-ați bucurat din plin de lucrurile mărunte. V-ați întâlnit într-o după-amiază, v-ați răsfățat cu prăjituri fancy, ați stat la povești, cum făceați pe vremuri, timp în care ați pus la cale petrecerea pentru viitoarea mireasă. V-ați gătit, fără grija că, după ce v-ați răsfățat toată ziua cu dulciuri fancy, nu veți mai arăta bine în ținutele pregătite de atâta vreme special pentru petrecerea burlăcițelor, și, apoi, ați dansat până în zori într-unul din cluburile voastre preferate, acolo unde ați fost, ca de obicei, în lumina reflectoarelor.

Deserturi speciale pentru burlăcițe

Odată ajunse înapoi acasă, ați continuat petrecerea și v-ați răsfățat cu deserturile pregătite special de Fancy Bites pentru viitoarea mireasă. Apoi, ați continuat să vă bucurați din plin de timpul petrecut împreună, știind că, de acum înainte, gașca voastră se va întâlni mai rar în aceeași formulă, pentru că viitoarea mireasă va avea alte priorități. Așa că, orice ar plănui băieții pentru seara burlacilor, tot petrecerea voastră va fi cea mai fancy. Pentru că voi v-ați bucurat chiar și de cele mai mici detalii, transformând petrecerea burlăcițelor într-una pe cât de specială, pe atât de dulce.


Alege produsul Fancy Bites perfect pentru Petrecerea burlacitelor Cere o sugestie de la specialistii nostri

ALEGE FANCY GIRL

King's Bites

King's Bites

Impunator si triumfal, pachetul King's Bites va asigura un efect garantat de placere papilara si vizuala!


Detalii

Queen's Bites

Queen's Bites

Un design deosebit si cele mai variate modele de miniprajituri si minitarte aranjate un un suport special si elegant.


Detalii

Queen Box

Queen Box

Gusta satisfactia unei explozii de gust si aroma, alegand pachetul Queen Box pentru o seara romantic perfecta!


Detalii

Fancy Special

Fancy Special

Combina oricare din surprizele Fancy Bites cu o sticla de vin sau cu un balon aniversar. Succesul e garantat!


Detalii