
Dulciuri Fancy Bites pentru o nuntă ca-n povești
Atunci când te pregătești pentru unul dintre cele mai importante momente din viața ta, nunta, timpul se scurge cu o viteză uluitoare. Din fericire, astăzi mai ai de pus la punct doar ultimele detalii legate de ziua cea mare. Și, cum detaliile fac diferența, vrei ca totul să fie perfect.
Nu ești foarte încântată de ideea de candy bar. Iar asta, întrucât tu vrei ceva special, dar un candy bar este, mai degrabă, ceva comun, pe care l-ai întâlnit, în diverse forme, la toate evenimentele la care ai participat în ultima vreme. Cum evenimentul tău este unic, ar trebui să se diferențieze de orice alt eveniment. Cum? Prin detalii, un aspect la care noi, cei de la Fancy Bites, ne pricepem de minune. Iar deserturile noastre fancy reprezintă oricând alternativa ideală a unui candy bar pentru un eveniment de o asemenea anvergură. Cu dulciurile Fancy Bites, nunta ta va fi una ca-n povești.
Dulciurile Fancy, în loc de candy bar
De ce să optezi pentru un candy bar într-un colt izolat al restaurantului, când poți avea dulciuri fancy pe fiecare masă? Aranjate cu atenție într-un suport special, care se potrivește de minune în decor și, în plus, îl și accentuează, deserturile Fancy Bites vor impresiona cu siguranță invitații. De la cei mai mici, la cei mai mari; de la cei mai pofticioși, la cei mai mofturoși.
Îți vom răsfăța invitații cu: mini tarte cu umpluturi delicioase de ciocolată albă sau neagră, cireșe sau cremă de lămâie, fistic sau anason, cremă de lapte și caramel; biscuiți crocanți cu gust intens de cacao sau cremă fină de lapte; mini eclere cu cremă de cacao, vanilie, ananas și fructe de pădure; alune caramelizate și bomboane cu gust intens de ciocolată, fistic și cocos; macarons, brownies, mini negrese și mini prăjituri cu mascarpone, ciocolată, vanilie, bezea, migdale și jeleu de fructe. Un mix de dulciuri la care adăugăm mini bezele din partea casei, pentru a satisface orice gust.
Dacă vrei o selecție de dulciuri fancy pentru nunta ta, nu ezita să comanzi online. Preluăm comenzi de luni până vineri, între orele 09.00-17.30, cu livrare în ziua următoare. Comenzile cu livrare în zilele de sâmbătă și duminică trebuie plasate până cel târziu vineri, ora 16.00.