Meringata, prăjitura specială care a cucerit iubitori de dulciuri din întreaga lume

Meringata, prăjitura specială care a cucerit iubitori de dulciuri din întreaga lume

Te-ai gândit vreodată că prăjiturile speciale au în spate povești la fel de speciale? Ți-am spus, recent, câte ceva despre brownies, macarons și nu numai. Un alt desert delicios pe care noi, cei de la Fancy Bites, îl îndrăgim este meringata, un desert nu doar magic, ci și misterios. În jurul acestor dulciuri speciale, au fost țesute povești la fel de magice. Fie că vin din Elveția, Franța sau Marea Britanie.

Meringata, povești dulci cu regi și prințese

32Una dintre legende susține că meringata, această prăjitură încântătoare, a fost inventată în secolul al XVIII-lea, de Gasparini, un artist cofetar elvețian, cu origini italiene. Povestea spune că Gasparini a inventat acest desert delicios pentru a o impresiona pe prințesa Maria, fiica regelui polonez Stanislaus Leszczynski și logodnica regelui francez Ludovic al XV-lea. Prințesa Maria, impresionată de gustul și aromele acestei prăjituri delicioase, a vrut să îl cunoască personal pe Gasparini, iar cei doi aveau să se întâlnească în Elveția, în orașul Meiringen. Meringata, Meirigen, parcă se leagă, nu?!

Alți istorici, deși leagă acest desert minunat tot de regele polonez Stanislaus Leszczynski, susțin că meringata nu ar fi fost inventată de Gasparini, ci de un artist cofetar aflat în slujba regelui Stanislaus, cel care, mai târziu, avea să devină duce de Lorena. Prințesa Maria ar fi moștenit rețeta specială pentru meringata de la tatăl său, regele Stanislaus Leszczynski. Cum prințesa Maria era logodită cu Ludovic al XV-lea, cel cunoscut de către francezi, și nu numai, drept “Cel mult iubit”, meringata ar fi ajuns și pe mesele francezilor, ajungând, în scurt timp, printre prăjiturile preferate ale francezilor.

Meringata, de la Versailles, la Fancy Bites

1Tot din Franța, vine o altă legendă, potrivit căreia regina Maria Antoaneta era îndrăgostită de acest desert special, răsfățându-se cu meringata în timp ce se plimba prin grădinile Palatului Versailles. Cu timpul, descifrând rețeta, ar fi pregătit de una singură aceste dulciuri speciale. Pe de altă parte, nu puține sunt vocile care susțin că meringata ar fi fost inventată în Marea Britanie, de vreme ce prima mențiune a acestei prăjituri delicioase ar fi fost făcută într-un manuscris datat 1604. Potrivit acestuia, meringata ar fi fost inventată în Oxfordshire, de către Lady Elinor Fettiplace.

Rămânem în Marea Britanie, de unde vine o altă poveste fermecătoare. Astfel, se spune că Elisabeta a II-a, regina Marii Britanii, adoră aceste prăjituri speciale și, atunci când a gustat pentru prima oară meringata, ar fi exclamat: “Oh, este ca un sărut!” Adevărate sau nu, aceste povești despre dulciurile meringata vor rămâne întotdeauna fancy. Deși nu s-au pus de acord asupra originilor acestui desert special, istoricii s-au pus de acord asupra unui aspect: artistul cofetar francez Antoine Carême este cel care a făcut din meringata o prăjitură incredibilă.

Iar noi, cei de la Fancy Bites, suntem de acord cu această afirmație. Meringata este un desert absolut genial. Dacă nu ne crezi pe cuvânt, poți comanda online un pachet cu dulciuri Fancy Bites și te poți răsfăța, la rândul tău, cu această prăjitură specială. Cu această ocazie, te vei bucura și de mini tarte cu umpluturi delicioase, biscuiți crocanți, mini eclere speciale, macarons, brownies, mini negrese, bezele și alte prăjituri la fel de delicioase. Toate, atent aranjate pe un suport special, pe care, la fel ca dulciurile de mai sus, îl poți găsi doar aici, la Fancy Bites.