
Surprinde-ți iubita, de ziua voastră, cu un cadou special de la Fancy Bites
În ultima vreme, ai tot uitat de aniversarea relației de cuplu, iar iubita ta n-a fost foarte fericită. Dimpotrivă, a stat bosumflată toată ziua. Ai încercat să-i explici că, dacă ai uitat de aniversarea voastră, nu înseamnă că o iubești mai puțin. Te-a înțeles, ca de fiecare dată, dar, la rândul tău, trebuie să înțelegi și tu că, dacă ai fi uitat doar o dată, nu era o problemă. Dar tu tot uiți. Iar și iar.
Dulciuri delicioase pentru iubita ta
Ar trebui să înțelegi că e momentul să schimbi asta. Dacă ai uitat cea mai importantă dată din relația voastră, poate afli chiar de la iubita ta. Încearcă să o descoși, dar fără să își dea seama că îi pregătești ceva special. Sau, dacă ți-e teamă că te vei da de gol, cere ajutorul prietenilor. S-au săturat și ei să te vadă șifonat după fiecare aniversare ratată, așa că te vor ajuta să afli despre ce dată este vorba.
Apoi, vino la Fancy Bites, să pregătim împreună un cadou special pentru iubita ta. Cum ea e aleasa inimii tale (ar trebui să-i spui asta mai des), îți propunem un aranjament care vorbește de la sine. Să ne înțelegem, vorbim despre un aranjament de dulciuri delicioase. Sau, ca să nu existe neînțelegeri, un suport special, care mustește de deserturi speciale. Vorbim despre Queen’s Bites.
Deserturi speciale și băuturi fancy
Îți vom răsfăța iubita cu mini tarte cu umpluturi delicioase, biscuiți crocanți cu gust intens de cacao, biscuiți pufoși cu cremă fină de lapte, mini eclere savuroase cu cremă de cacao, vanilie, ananas sau fructe de pădure, bomboane de ciocolată învelite în cocos sau alune caramelizate, brownies, meringata, macarons, mini negrese și alte mini prăjituri pe cât de speciale, pe atât de delicioase.
Comandă online aceste dulciuri delicioase și combină-le cu o băutură fancy: un Chardonnay special, vin dominat de arome tropicale, ideal pentru astfel de momente. Și, dacă vrei ca surpriza ta să fie completă, decorează acest coș cu bunătăți fancy cu un balon în formă de inimă, pe care stau scrise cuvintele pe care iubita ta vrea să le audă mai des de la tine: “I love you!”
Să aveți o aniversare fancy!