Incursiune dulce și rapidă în istoria ciocolatei
V-ați întrebat, probabil, la un moment dat, în timp ce mușcați cu poftă dintr-o tabletă de ciocolată, cine a stat la baza acestei descoperiri, cine a avut revelația de a transforma boabele de cacao în cel mai iubit desert al tuturor timpurilor. Dacă nu ați aflat până acum, vă spunem noi. Atenție, însă, pentru a aprofunda această scurtă istorie, vă sfătuim ca, în timp ce citiți aceste rânduri, să ronțăiți niște dulciuri.
Licoarea magică a aztecilor
Primii pași în această călătorie uluitoare îi facem, spun antropologii, împreună cu mayașii și aztecii, care foloseau boabele de cacao în diferite ritualuri. Mai ales în cele de dinaintea bătăliilor, pentru că erau convinși că, mâncând boabe de cacao, capătă puteri sporite. Aztecii, de exemplu, credeau că zeul Quetzalcoatl a fost cel care a furat un arbore de cacao din Paradis și, odată coborât din Rai, a adus cu el boabele magice.
Din câte se pare, aztecii prăjeau boabele de cacao, apoi le zdrobeau, transformându-le într-o pastă, pe care o dizolvau în apă, condimentând această băutură, în lipsa zahărului, cu scorțișoară sau ardei iute.
Columb, Cortes și inovația călugărilor spanioli
La sfârșitul secolului al XV-lea, Cristofor Columb îi aducea regelui Ferdinand, la întoarcerea dintr-una din expedițiile sale celebre, câteva boabe de cacao, însă acestea erau complet ignorate. Câțiva ani mai târziu, exploratorul Hernan Cortes cucerea o parte a Mexicului. Fiind confundat cu zeul Quetzalcoatl, a cărui întoarcere pe pământ era așteptată de azteci, Hernan Cortes, ajuns la curtea împăratului Montezuma, observa importanța acordată boabelor de cacao și realiza că această descoperire uimitoare pe care o făcuse se putea transforma într-o afacere profitabilă.
Așa că, în 1544, aducea în Spania, la curtea regelui Charles al V-lea, boabe de cacao, dar și diverse rețete pentru prepararea ciocolatei. În Spania, călugării transformau prăjitul și zdrobitul boabelor de cacao într-o adevărată artă și, în plus, veneau cu ideea genială de a înlocui ardeiul iute cu zahărul, păstrând, însă, scorțișoara.